PUMNALUL DE OTEL

O briza dulce îmi bătea
în faţa ce îmi asuda,

ma uit în jur şi o zăresc
zeiţa cu un trup ceresc,

mirosul ei mă-nebuneşte,
ma scald în el,dar mă zăreşte!

tânjeam sa o ating demult,
sa-i simt doar eu trupul plăpând.

sa-i mângâi parul mătăsos
sa-i simt mirosul veninos.

atras de fructul interzis
m-apropii încet mai pe furiş.

ma simte şi îmi da de ştire,
ca pot eu sta-n a ei privire.

se-aud doar vorbe îndulcite
din limba-i de miere,

ce provoacă-n al meu trup
....o stare de plăcere.

culori ce parca se preling
se apropie tot mai mult,

păşind pe valuri spumegate
ajunge şi la mine-n gând.

îmi i-a şi sufletul din trup
mânjindu-l de culori,

jucându-se cu el subtil
croind un aer pueril.

mă i-a în brate şi-mi şopteşte,
că doar eu sunt a ei febleţe,

şi că oricât aş încerca,
voi fi mereu legat de ea.

îşi flutura lasciv din gene,
apoi s-apropie tot mai mult,

săpând un loc în al meu suflet
lăsând în urma un mormânt.

îmi spune: "sa nu-ţi fie frica,
noi doi vom merge-n absolut!"

...............

trecură zile,ani,decenii,
părea ca totu-i nesfârşit.

dar într-o zi de toamnă tristă
privirea ei n-a mai sclipit,

când se-ntâlneau
a noastre feţe,

rămase-un aer trist şi
rece..

m-apropii s-o sărut finuţ,
pe gâtu-i rece şi micuţ.

mă-mpinge ca pe un străin,
ma scuipă cu al ei venin!

c-un zâmbet ce duhnea sarcasm,
îmi spune printre dinţi:

"ai fost odată totul meu,
acum eşti doar un gol prea greu,

mi-e silă când te văd mereu
aş vrea să piei din trupul meu!"

orbit de gânduri negre
mă-ndrept spre întuneric.

apuc pumnalul de oţel...

îmi fac curaj şi mă răstesc:
"fiinţă fără scrupule,

să şti că nu-mi dai de ales
cu limba-ţi ascuţită,

destinul ne-ai pecetluit!