„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,aşa Te doreşte sufletul meu pe tine,Dumnezeule!..."(Psalm 41,1) 

luni, 24 octombrie 2011

Reculegere



De câte ori, Stăpâne, te-am rugat
Să-mi risipeşti tot harul ce mi-ai dat,
Să-mi seci din ochi eterna-nlăcrimare,
Să-mi smulgi din suflet orice frământare
Şi să mă laşi înfrânt pe cărare!

De câte ori, Stăpâne, te-am rugat!

Tu n-ai voit şi m-ai lăsat să gem
În răzvrătirea dureroasă-a vieţii,
Până s-a stins lumina dimineţii,
Până şi-au nins toţi anii grei nămeţii,
Pe sufletu-mi, mereu dezacordat...

Tu n-ai voit şi m-ai lăsat să gem!...
Târziu am tălmăcit şi vrerea ta,
Înţelegând din lacrimile mele
Că ai menit un rost şi pentru ele;
Ca dintr-un şir de fragede mărgele
Să se prefacă-n lanţ de strofe grele,

Şi-am împlinit, Stăpâne, voia ta!...

4 comentarii:

  1. Uneori noi vrem ceva ce nu este bun pentru noi dar nu ne dam seama.
    Imi place ultima strofa in mod special.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lavinia,subscriu si sunt de acord cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă duce cu gândul la Iov acestă poezie!
    Frumoase rânduri!

    RăspundețiȘtergere