„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,aşa Te doreşte sufletul meu pe tine,Dumnezeule!..."(Psalm 41,1) 

marți, 8 martie 2011

E PRIMAVARA

Omătul prinde acum să se topească
Şi tot mai des eu te aud spunând,
Că uite vine iară primăvara...
La tine-n suflet...şi la mine-n gând.

Şi soarele răsare mai devreme,
Şi parcă mugurii s-aud plesnind...
E primăvară...cu miros de iarbă,
La tine-n suflet...şi la mine-n gând.

Culoarea din pădure se preschimbă,
Şi păsărele iar s-aud cântând.
E primăvară iar în calendare...
La mine-n suflet şi la tine-n gând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu