Fiul omului gândit-a pe Golgota

Cu cercuri largi, un vultur mă-ncunună
Când cer şi apă una-s în furtună;
Cutremure pământu-adânc îl scurmă
Şi fulger e Cuvântul de pe urmă.

Mi-e gândul nucă-nţepenită-n coajă
Şi dragostea tot lacrimi pe răboaje;
În coastă simt o lance-n fapt de seară
Şi gura plină de-o licoare-amară.

Tăceri adânci mă-mpresură cu ape
Şi îngerii de straje-mi stau aproape;
Mă cheamă dorul, cerul şi Făptura
Dar trebuie să împlinesc Scriptura.

Mi-e somnul apă grea, lumină moartă,
În setea de-a zidi o altă soartă:
Să ard Păcatul strămoşesc, Lumină
Din jertfa Mea şi Graţia divină.