Iarba fara roua

Desculț în iarbă fără rouă și fără rădăcini
Mă-ndepartam de zare pășind îngândurat,
Ducând poveri în gând și ochii-mi nesenini
Pe țărmul dintre șoapte găsite-ntr-un oftat.

Când întrebam de tine și nu aveam răspuns
Trăiam aceeași teamă că n-ai să mai revii,
Din miile de gesturi doar unu-ar fi de-ajuns
Să-ți semene la chip, prin multe nopți târzii.

Și-aș merge fără rouă cu sete între gânduri
La țărmul unde mulți tăcerile-și opresc,
Și te-aș striga, iubito, în repetate rânduri
Vorbindu-ți despre fluturi și zborul lor ceresc.

Aproape că-mi e dor când sincer și desculț
Călătoresc prin vise și tot ce ne-a fost nouă,
E drumul meu curat și nu pot să renunț
La țărmul dintre șoapte cu iarbă fără rouă.