Sunet in eter

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?”
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă şi rece Margarită!

Doamne, n-ajung pân'la tine?

Doamne, n-ajung pân'la tine
Vârfurile-acestei paduri de suspine?
Cum esti tu atotstiutor,
sa fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcus pentru copiii înghetati,
câte putin din lumina celor bogati,
câte putin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripati se tin.
Sa fi dat, Doamne, fiecarui om,
câte-o bucata verde de pamânt si câte-un pom
al tuturor sperantelor pamântesti,
si nu te-am fi-ntrebat unde esti.
Am fi spus ca te-ai raspândit
în noi, ca un fluviu linistit,
ca te-am baut fara sa stim...
N-ai fi ramas în biserica si-n tintirim,
ci ai fi mers împreuna cu noi
si te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de matasa
sa ne-ajuti la plug si la coasa.
În loc sa pleci pe celalalt tarâm,
ai fi avut la masa noastra un tacâm
si seara, obosit si far' de-alai,
în loc sa te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii si pisici,
într-un colt de vatra luminat.
Doamne, de ce ti-au crescut aripi
si-ai zburat ?

Scrisoare prin poştă… din gând

     Dragă mamă,
la noi au înflorit caişii
(zăresc pe sub oblon de ferestruie)
şi sălciile plâng pe malul apei...
căci curge mai aproape Aiudelul	
pe dealuri, turme de cârlani agale suie
şi-mână-n urma lor copilele bălaie... 

Deasupra, cerul şi-a deschis adâncul
şi-n albăstrimea-i mi se pierde gândul...
şi soarele se scoală mai devreme
şi cată, spre fereastra mea, la mine...

Eu nu mai pot acum să ies din „casă”
şi stau cu dorurile, ciucur, la zăbrele...
Le-aş da frâu liber, peste zări să zboare,
dar mi-e că voi rămâne fără ele...

O, mamă!
     Doar gândul pentru tine-i liber
şi numai el goneşte-ntre hotare...
Primeşte-l, dulce mamă, lasă-l, 
sărutul meu să-ţi pună pe picioare!...

A fost ceva o data dar astazi nu mai e

Suferintele se leaga
Si formeaza un cosmar
Si ma tem c-o viata-ntreaga
Voi ramane solitar.

Nu ai drept sa-mi ceri iertare
Sau sa zici ca te omori
Ca de-o faci nu ai scapare
N-ai sa urci ci-ai sa cobori.

Te-am iubit o viata-ntreaga
Si inca te mai iubesc
Dar oricat mi-ai fi de draga
Singur nu ma pacalesc.

Azi ma vad cu alta fata
Poate tu vei suferi
Vrei sa stii?... esti vinovata
De o voi iubi.

Nu-ncerca sa-ti rupi destinul
Ia invata a iubi
Uita lacrima si chinul
Al tau nu voi mai fi.

Stii ieri am fost plecat de-acasa
Si am venit dispus ca sa iert
Ca tu mi-ai fost asa de pacatoasa
Dar am ajuns tot sa te cert.

Atat de mult speram sa fii acasa
Dar nu ai fost, si te-am sunat, si mi-ai inchis
Mi-ai zis "hai pa!" si am crezut ca nu-ti mai pasa
Si azi imi juri ca ma iubesti asa deschis?

Pastilele ce-ar tebui sa mai insemne
Si juramantu-ti de iubire cum sa-l iau
Cuvintele-ti sunt grele, parca-s lemne
Stii c-ai gresit precum si altii mai stiau.

Si biletelul tau de-amor e o hartie
Si i-as da foc in acest loc sa n-am noroc
Eu dragostea-ti o stiu.. si nu e vie.
Ea a-ncetat precum a inceput...
Un simplu joc.