Iarba fara roua
Desculț în iarbă fără rouă și fără rădăcini
Mă-ndepartam de zare pășind îngândurat,
Ducând poveri în gând și ochii-mi nesenini
Pe țărmul dintre șoapte găsite-ntr-un oftat.
Când întrebam de tine și nu aveam răspuns
Trăiam aceeași teamă că n-ai să mai revii,
Din miile de gesturi doar unu-ar fi de-ajuns
Să-ți semene la chip, prin multe nopți târzii.
Și-aș merge fără rouă cu sete între gânduri
La țărmul unde mulți tăcerile-și opresc,
Și te-aș striga, iubito, în repetate rânduri
Vorbindu-ți despre fluturi și zborul lor ceresc.
Aproape că-mi e dor când sincer și desculț
Călătoresc prin vise și tot ce ne-a fost nouă,
E drumul meu curat și nu pot să renunț
La țărmul dintre șoapte cu iarbă fără rouă.
miercuri, 30 mai 2012
duminică, 8 aprilie 2012
duminică, 1 aprilie 2012
Tacere
S-a intamplat...demult,zilele,incet au trecut...
Si-acum...privesc spre clipele traite...
E-un gol imens...in suflet,in minte si in trup...
Dar...cine sta sa ma asculte?
Cu nepasare mergi,inainte-n viata...
Si uiti tot ce ne-a legat...
Cand eu,atarn de-un fir de ata...
Si sufletul,mi-atat de-ndurerat...
Cat te iubesc de mult,nu simti!
Cat sufar ,in tacere!
Pasesti spre-al tau destin ,tacut,
Si-n jurul meu,numai durere...
Si gandurile-mi sunt acum plouate...
De lacrimi grele,ce se scurg pe-obraji...
Ar vrea sa straluceasca-n soare,
Dar cerul...e prea trist si-ntunecat...
Si norii tristi,ca sufletul din mine
Arunca ploi nebune,pe Pamant...
Ca-i lacrima mea...sau picur de apa...
Se-mpreuna intr-un singur gand.
Si plangem impreuna...plang si eu si Cerul
Ne plangem singuratatea din jur...
Totul e scrum in viata asta..
E doar dor,e vant si mult fum...
Aceste cioburi,mici,de sticla,
Ce-adanc in mine au lovit...
Prin fire de nisip...imi caut Timpul...
Si ma intreb: Cu ce-am gresit?
Si cat mult bine...iti doresc!
Sa fii.. tu, multumita!
In viata asta, cruda-amara...
Sa fii...doar fericita!
duminică, 22 ianuarie 2012
Dimineti de duminica
Dimineata,in straie de Duminica,
Ingerul sterge lacrimile din ferestre.
Leaganul cerului albastru de fluturii noptii.
Intr-unul copil si batran.
Si iatama-s Doamne
Scribil tau cel iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cumintit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul,
Iar ultimul poate chiar primul
Si orice oprire un mai mare avant.
La capatul Muntelui
Ingerul surade-n Cuvant.
Foto preluata de pe www.esente.com
luni, 24 octombrie 2011
Reculegere
De câte ori, Stăpâne, te-am rugat
Să-mi risipeşti tot harul ce mi-ai dat,
Să-mi seci din ochi eterna-nlăcrimare,
Să-mi smulgi din suflet orice frământare
Şi să mă laşi înfrânt pe cărare!
De câte ori, Stăpâne, te-am rugat!
Tu n-ai voit şi m-ai lăsat să gem
În răzvrătirea dureroasă-a vieţii,
Până s-a stins lumina dimineţii,
Până şi-au nins toţi anii grei nămeţii,
Pe sufletu-mi, mereu dezacordat...
Tu n-ai voit şi m-ai lăsat să gem!...
Târziu am tălmăcit şi vrerea ta,
Înţelegând din lacrimile mele
Că ai menit un rost şi pentru ele;
Ca dintr-un şir de fragede mărgele
Să se prefacă-n lanţ de strofe grele,
Şi-am împlinit, Stăpâne, voia ta!...
Când morţii sunt aşa departe
Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.
Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.
Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)